La Hiliţa, cireşele construiesc un brand

Într-un sat aflat la 35 de kilometri de Iaşi, comunitatea îşi schimbă singură destinul. Pomicultorii de la Hiliţa n-au stat cu mâinile încrucişate, aşteptând să facă altcineva ceva pentru ei. Sprijiniţi de Organizaţia World Vision şi de Camera Agricolă Iaşi s-au asociat, au construit un centru de prelucrare a fructelor, în urma unui parteneriat cu biserica din sat, iar acum dulceaţa, compotul şi gemul de Hiliţa sunt cunoscute în toată ţara. Un exemplu de coeziune socială şi dezvoltare comunitară de succes.


Radio Romania Actualitati

Pietroase, roşii, negre, care de care mai ochioase, mai ademenitoare. Stau ciorchine, agăţate pe crengi noduroase, răsfăţate de ploaie, de soare, de aerul tare, ferite de razele prea fierbinţi ale amiezii de frunzişul des. De-o parte şi de alta a drumului spre Hiliţa, cireşii bătrâni predau povara culegătorilor.

Aşezat într-o zonă pomiviticolă de tradiţie, Hiliţa e inundată de o mare de verdeaţă. De sus, de pe deal, nu-i chip să distingi, printre crengile dese ale pomilor sau printre tentaculele viţei-de-vie, acoperişul vreunei case, niscaiva acareturi printr-o curte, oameni, drumuri, cărări. Satul, cu oameni cu tot, pare îngropat în verdele tare al frunzişului ce se întinde cu generozitate de jur împrejur.

Odată fondată asociaţia, cu statut juridic şi acte în regulă, oamenii s-au pus pe treabă. Rămânea totuşi ca un ghimpe problema valorificării fructelor, pentru că în zona Hiliţa se produc, în medie, 20-30 de tone de fructe pe an. Mai întâi a fost luată în calcul ideea unui depozit frigorific, dar costurile pentru o asemenea investiţie depăşeau cu mult posibilităţile localnicilor.

image 1

Din discuţie în discuţie au ajuns la concluzia că un centru de prelucrare ar fi cel mai potrivit, pentru că, procesate, fructele ar avea o durabilitate mai mare în timp şi ar putea fi comercializate pe tot parcursul anului. "Am zis noi că facem dulceaţă, dar cum - trebuiau respectate nişte reguli pentru a ieşi pe piaţă. Şi-atunci tot World Vision a venit în sprijinul nostru, finanţând construcţia centrului. Ulterior, printr-un proiect pe care l-am accesat tot prin World Vision, în valoare de 12.000 de lei, am putut să rezolvăm problema dotărilor: oale, chiuvete de inox, mese de inox, baie, vestiar, tot ce trebuie pentru a respecta standardele" - Liliana Nechita.

Traseul cireşelor, din livadă până în borcanul de dulceaţă, e bine stabilit. Membri asociaţiei culeg fructele, le aduc la centru, iar aici sunt prelucrate tot de aceştia, ajutaţi de câteva femei plătite în regim de zilier. Apoi, borcanele sunt depozitate la centru, urmând să fie scoase la vânzare la diferite târguri la care asociaţia este înscrisă sau particularilor, pe care gustul unic al acestor produse i-au transformat în clienţi fideli. Cu banii câştigaţi din valorificarea dulceţurilor, asociaţia doreşte să se extindă în acest an, să achiziţioneze borcane, zahăr şi cele trebuitoare, urmând ca de la anul câştigul să se împartă în bună rânduială membrilor.

"Totul se face la plită, fără nici un adaos, fără nici un conservant, aşa cum făcea bunica altădată; doar fruct şi zahăr. De-asta se cheamă produs tradiţional şi de-asta şi cantităţile pe care le facem sunt mici"

Exemplul nostru este unul demn de urmat. E un semn că, punând umăr la umăr, o comunitate îşi poate scrie frumos istoria, se poate dezvolta, că viitorul copiilor poate suna bine, că oamenii pot să trăiască decent ajutându-se singuri. E un model că şi în România se poate.

articol preluat din Ziarul Lumina Iasi - Otilia Bălinişteanu